Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari...

Liniste... E trecut de miezul noptii si nu am somn. Simt o tulburare pe care, insa, nu o pot explica. Pentru a mia oara, viata mi-a demostrat ca merita traita. Am avut o zi excelenta! De ce nu sunt fericita? Poate ar trebui sa fac precum Fat-Frumos din Vis, din basmele copilariei mele, care a plecat in lume sa-si caute fericirea. Dar tot acolo am gasit un citat optimist pe care l-am retinut pana astazi: "Fericirea nu se afla pe un alt taram. Fericirea se afla in ceea ce esti, adica in bunatate, in pricepere, in iscusinta. Iar daca exista fericire mai mare decat aceea pe care o simtim atat cat traim, ea e dincolo de viata, si cum nimeni nu s-a mai intors de acolo sa spuna, sa avem incredere in bunul Dumnezeu care ne va calauzi spre ea."

Imi dau seama ca starea mea de spirit este influentata de exterior. Este intuneric in jurul meu! Numai luna noua incearca sa patrunda printre ramurile dese ale liliacului din fata geamului, pentru a ajunge la ochii mei. Ma simt singura... Pe banca de la scara zaresc o silueta. Esti tu... Oare existi intr-adevar, sau visez? Si totusi, detaliile legate de realitate exista. Imi zambesti. Nu, nu te cunosc! Intorc privirea, dar tu ma strigi pe nume cu o voce calda. Nu mai am nicio indoiala. De ce ma chinuiesti? Te apropii, ma chemi... Cobor spre tine, ma prinzi in brate. Inchid ochii. La un moment dat, se aude zgomotul usii de la camera mea si o voce la fel de calda. Inima imi bate tare! Deschid ochii. Era mama. Realizez, intr-un final, ca totul fusese un vis. Adormisem pe fotoliul de langa fereastra.
Dar tu, tu unde esti acum?...